Despre Triferment

Sarbatorile de Pasti, nu Paste, nu sunt de bucurie. Nici de iesit la gratare si de imbatat pana nu mai stim de noi. Ca a dat Guvernul liber nenumarat, e cu totul altceva. Ca in Sud se merge pe Valea Prahovei si prin munti si prin alte doline, iar e cu totul altceva. La fel cum e totul altceva ca in Transilvania oamenii mai au curaj sa mearga la biserica. Si sa tina post ca la carte. Nu sunt eu aia care am respectat Cartea, dar stiu ca asa e prin zona asta.
Pastile nu sunt nici pentru marit vanzarile la Triferment si altele de genul. Si nici pentru fanfaronada cu donatii si vizite la case de copii sau aziluri de batrani. Daca se fac, foarte bine, necajitii merita o sansa, macar de Pasti. Preferabil e sa fim milostivi tot anul. Nu intru in amanunte cu politicieni si restul, chiar nu are rost. Ar fi blasfemie. La fel cum, oarecum, am vopsit ouale astazi, si nu m-am indurat sa arunc vopseaua dupa. Rosie. Am mers la o vecina cu ea, facea cozonaci. Nu avea inca vopsea de oua. Nu insemna ca o jignesc, doar s-a bucurat ca i-am adus-o si am baut un pahar de tuica, printre cozonaci si vopsit de oua. Nu e normal, e Joia Mare. Am si spalat haine, clar am calcat pe toate becurile. Nu se spala haine in Joia Mare. Am uitat.

Dar, ce nu uit, este cam asa: Pastile sunt pentru primeneala, linistire de suflete suferinde, pentru renastere, in ton cu natura, pentru priviri limpezi, pentru cruce facuta cu mana dreapta pe suflet, pentru lasat deoparte orice, pentru curatenie in casa si in familie, pentru oameni iertati.
Pastile nu sunt motiv de impacare mincinoasa. Daca nu putem ierta, mai bine nu ne ne intalnim. Nici noi cu noi, nici noi cu altii.
Pastile nu sunt motiv sa radem ca au fost eliminate Barca si Real Madrid si nici sa ne contram pe facebook si pe twitter si prin alte locuri virtuale, care nu inseamna niciodata fata in fata. Si nu inseamna nici sa ne prefacem ca biserica, dintr-o data, este detinatoarea adevarului. Este, oarecum, doar purtatoarea acestei idei, nedovedita de nimeni. Dar, daca chiar credem, si nu intru in amanunte, haideti sa renuntam la "must".
Sa ne cautam sau regasi sufletul, sa nu ne temem sa ne privim si sa nu plecam ochii.
A inflorit liliacul in 3 zile. Daca minunea asta s-a putut petrece dupa 8 luni de iarna, cumva e posibil orice. Chiar si sa ne facem o cruce cand prajim mici de Pasti. Sau sa iertam. Sau sa iubim. Sau sa recunoastem ca am gresit. Sau sa meditam la toata povestea asta ireala cu un om ajunge pe o cruce pentru noi, cei de dupa. O fi, n-o fi? Ne vom intreba pana la capat, cu o zi inainte de a muri.
Sa revenim: fanfaroni? Desi suntem in fiecare secunda. Fanfaroni? Pe pariu?
foto: www.expo-advertising.com