Tuesday, November 20, 2012



„Farewell party”, plecarea americanului care a renunţat la baschet

Baschetbalistul Tyler Morris, de la U-Mobitelco Cluj, autorul celebrului coş de dincolo de mijlocul terenului, care a adus titlul ardelenilor în 2011, şi-a luat rămas-bun de la fani, printr-o petrecere, la care a povestit toate trăirile sale până în momentul în care a trebuit să anunţe că-şi încheie cariera, la nici 26 de ani.

Tyler Morris e un tip desprins din revistele cu reclame la modul de viaţă american. De la zâmbetul de invidiat şi până la maniere nu poţi să-i găseşti defecte. E amabil, zâmbitor, te scoate aproape din minţi cu felul său perfect de a vorbi şi, mai ales de a asculta interlocutorii. Are 25 ani, 26 împlineşte chiar astăzi, iar săptămâna trecută a fost nevoit să anunţe că-şi încheie cariera.
A sosit la Cluj în 4 februarie 2011, îmbrăcat în costum, la şapte luni după absolvirea Boston University, pentru care a jucat timp de patru ani şi a câştigat mai multe distincţii, printre care şi pe cea de „East America Rookie of the Year”. „Îmi căutam job în Indiannapolis, era clar că am terminat cu baschetul şi îmi trebuiau bani. Am primit telefonul că echipa din Cluj e interesată de mine. Un prieten cu care jucam baschet de plăcere mi-a făcut o surpriză şi a vorbit cu un agent, pentru că agentul pe care-l aveam mi-a oferit o echipă în Slovacia, pe care am refuzat-o. Am fugit repede la Google, am căutat, mi-a plăcut Clujul din prima. Echipa era vicecampioană, am zis: gata, merg! Şi, a meritat toţi banii, cum se spune. Am trăit o perioadă excepţională. Alţii nu trăiesc în 15 ani de carieră, ce am trăit eu la Cluj, în nici doi ani. Iar pentru asta sunt recunoscător întregii echipe şi oamenilor din Cluj”, povesteşte Tyler.

8 ani de baschet, 7 intervenţii majore
Dar, continuă mai puţin „roz”. „Am avut o viaţă baschetbalistică frumoasă, dar foarte grea, din punct de vedere medical. Din cei opt ani în care am jucat baschet la nivel înalt, în şapte dintre aceştia am avut intervenţii majore. De la operaţii de ligamente la mână ruptă. Am tot urcat un munte şi de fiecare dată când simţeam că sunt aproape de vârf, cădeam. Nu am mai putut, pur şi simplu. Ultimele probleme de sănătate m-au făcut să-mi dau seama că medicii au dreptate. Deja e vorba de cum voi merge în tot restul vieţii mele, nu dacă mai joc baschet. E frustrant să mă gândesc că nici n-am 26 de ani şi să mă întreb dacă şi cum voi merge. Va fi bine, ştiu, dar e nevoie de timp. Problemele medicale de la genunchi, descoperite la Cluj, după ce mi-am făcut recuperarea ca urmare a operaţiei de ligamente, sunt cu totul altele. Mult mai grave. Nu mă aşteptam, nici clubul, dar decizia de a renunţa, este cea mai potrivită. Am considerat cel mai important să explic toate acestea fanilor, când am făcut anunţul. Erau îndreptăţiţi să fie supăraţi. M-am întors după operaţia de ligamente, clubul m-a readus, am jucat două meciuri şi au venit alte probleme. Aveam emoţii cum vor primi vestea, dar au fost extraordinar de înţelegători şi le mulţumesc”, a declarat Tyler, pentru MEDIAFAX, într-un loc special, nu doar pentru el, ci mai ales pentru fanii echipei U-Mobitelco.


Speech fără aplauze
Deutsches Haus e locul patronat de un fost handbalist clujean, dar baschetbaliştii se simt ca acasă acolo. Dincolo de orice, victorii, înfrângeri, simple discuţii cu jucătorii, e locul în care fanii cei mai înfocaţi îi „petrec” pe jucătorii care pleacă. Indiferent din ce motive. E, cumva, locul neoficial al despărţirilor. Se bea o bere, se rememorează, se râde, se mai plânge. La fel s-a întâmplat şi într-una din serile trecute, doar că nu a fost chiar atmosfera cea mai explozivă.
Tyler Morris este numit din 2011, Golden Boy. Este jucătorul care a stabilit un record, greu de găsit prin lume, marcând coşul victoriei în ultima secundă din finala campionatului. Aruncarea lui nebună a readus Clujului titlul naţional după 15 ani, o baie tradiţională în Râul Someş, împreună cu fanii ardeleni, care nu sunt deloc uituci.
S-au adunat pentru a-şi lua rămas-bun. Niciunul n-a ţinut vreun speech, s-au ferit. L-au lăsat pe Morris, care s-a „poticnit” puţin, de emoţii, deşi e un orator perfect. Acelaşi Morris, care îşi rupea ligamentele în decembrie anul trecut, într-un meci din FIBA Eurochallenge. „Mulţumesc fiecăruia dintre voi. În perioada petrecută la Cluj, fiecare dintre voi mi-a fost aproape. Indiferent în ce fel. Am făcut parte dintr-un grup special în echipă, dar fără acel grup şi fără voi nu puteam reuşi niciodată. Sper că veţi trata la fel orice jucător străin, aşa ca pe mine. M-aţi făcut să mă simt ca acasă, m-aţi încurajat enorm. Nu am văzut niciodată asemenea fani şi plec cu gândul la ce mi-a spus tatăl meu: Tyler, ai fost campion, ai jucat în cupele europene, ai câştigat luptele în felul tău şi ai fost susţinut. Vă mulţumesc şi sunt recunoscător!”.

Strategie americană
Nu au prea fost aplauze la speech, pentru că fanii nu au de ce să se bucure. Golden Boy nu doar că pleacă, dar şi-a încheiat cariera. Dar, faţă de tradiţionala tristeţe românească, americanul vede cu totul altfel lucrurile. După ce a anunţat că îşi încheie cariera şi părăseşte echipa a fugit câteva zile la Paris, dar s-a reîntors la Cluj, pentru rămas-bun. „Din tot ce s-a întâmplat, trebuie să luăm ce e mai bun. Deja gândurile mele sunt spre viitor. În 27 noiembrie am programat primul meu interviu, pentru un job. Este o companie naţională, cu sediul în Denver, care se ocupă cu tehnică şi aparatură medicală pentru neurochirurgie. Mai am un alt interviu pentru un job la un fond mutual. Va fi interesant. Trebuie s-o iau de la zero şi să fiu realist: eu nu ştiu să fac nimic. Sunt priceput la baschet, dar în viaţa reală nu e aşa. Am încredere, chiar dacă piaţa muncii din SUA e scăzută acum. Am un prieten care îşi caută loc de muncă de 6 luni în Chicago şi vorbim de un oraş de 10 milioane de locuitori. Aş vrea să mă stabilesc acolo, e la doar 3 ore de oraşul meu, iar prietena mea e acolo. Dar, dacă voi lua interviul în Denver, mă voi stabili acolo”, spune americanul. Complet iraţional pentru români. Pauză completă la masă. Cum adică prietena e într-un loc, familia în altul, iar tu accepţi un job în al treilea loc? De-ale americanilor!

Ce-şi aminteşte după aruncarea pentru titlu: nimic!
Fanii fac ce fac şi iar ajung la celebra aruncare de dincolo terenului. Şi a fost celebră cu adevărat. Tyler râde mânzeşte acum, rememorează ca niciodată. „Am bătut mingea o dată, m-am uitat la cronometru, am mai bătut-o o dată şi am aruncat. Mi-am zis: e bună, băiete! Direcţia e bună! Iar apoi, nu mai ştiu nimic. În câteva secunde erau 1000 de oameni în jurul meu, iar copiii trăgeau de tricoul meu. I-am lăsat să-l ia!”.
Sigur că e sătul oarecum de cât a povestit de celebra aruncare din 31 mai 2011. Dar clujenii nu se satură. Americanul acesta alb, nu afro-american, cum s-au obişnuit tribunele în baschetul românesc, când vine vorba de show şi statistici imbatabile, a readus titlul la Cluj după 15 ani. Şi, în faţa cui? A veşnicei rivale CSU Ploieşti, campioana ultimelor şapte sezoane, care a câştigat fiecare finală cu ardelenii de până atunci. Adică trei la rând.

Pălinca, pe gustul tuturor. Şi al americanilor!
„Tyler, asta e pentru tine, că e şi ziua ta luni!”, se aude o voce. Unul dintre fani îi oferă un recipient de plastic, plin cu o licoare „magică”, pe care a scris cu marker, să nu fie confuzii: pălincă. Tyler se luminează, zâmbeşte: „Ţuica de prune”, cu un perfect accent ardelenesc. Începe teoria ţuicii şi a pălincii, cum e în Ardeal, cum e în Ungaria... Morris ascultă, învaţă, zâmbeşte. Desigur că urmează fotografii speciale din cariera sa făcute cadou, fanioane, un DVD cu celebrul meci din finală, toate oferite cumva stingher. Cu părere de bine, dar şi de rău! Berile au mai deschis privirile, râsetele s-au făcut auzite, dar peste toate, liniştea dintre ele era cea mai apăsătoare. S-au făcut câteva poze de grup, oficiale cumva. Nimeni nu s-a bucurat în seara în care a plecat americanul. Nici măcar el, dar nu a recunoscut. E obligat să privească înainte. Cine s-ar bucura cu câteva zile înainte să împlinească 26 de ani să audă că trebuie să fie atent, s-ar putea să aibă probleme cu mersul? Băiatul din Indiannapolis împlineşte 26 de ani luni, chiar în ziua în care părăseşte Clujul. E băiatul care ia viaţa de la zero în SUA, dar care în România, printr-o norocoasă aruncare a mingii, a adus o medalie de aur. 

Material publicat pe MEDIAFAX
Foto: Raul Ştef