Fericirea se imparte cu ingerii. Desi, ei stiu deja

Vreme de turnat plumb in nori, ca sa-i facem si mai grei si sa-i aducem printre noi, pe pamant. Sa plece de deasupra, cu culoarea lor datatoare de ganduri grele.
Frig si 10 grade in termometrele lui Celsius. Asteptari... sperante... emotii.... calm. Pana la urma, chiar cred in asta, ce trebuie sa se intample, se intampla intotdeauna. Bine sau nu, asta e!
Te trezesti ca iese soarele seara, pe frig, pe ploaie. Ce faci cu el? Stii bine ca a iesit doar pentru tine. Adica, l-ai cerut. A venit. Te uiti, nu e orbitor, e doar o sfera arzanda, aproape, portocalie spre rosu cald, moale si datatoare de viata.
Vine un fel de fericire, pe care parca ai mai cunoscut-o candva, te copleseste. Aduce liniste, iar ea e mai pretioasa ca orice. E raspunsul la rugaciuni.

Iar pacea aceea nu ti-o poate lua nimeni. In jur, ingerii tai asteapta sa le povestesti. O faci, pentru ca e atat de simplu: fericirea se imparte cu ingerii, dar ei stiu deja. Doar ca asteapta bucuria povestii tale. Bucuria bucuriei tale.
Am primit odata, de ziua mea de nastere, un gand frumos, cam asa: te saruta ingerii zilei tale. Nu ma gandisem niciodata la povestea asta cu noi avand fiecare un inger. Chiar avem. Si al nostru, si inca o trupa intreaga de frumuseti inaripate deasupra si in sufletul nostru. Cu care impartasim, nu? E fain si bun!

Stop all the clocks, cut off the telephone,
Prevent the dog from barking with a juicy bone,
Silence the pianos and with muffled drum
Bring out the coffin, let the mourners come.

Let aeroplanes circle moaning overhead
Scribbling on the sky the message He Is Dead,
Put crepe bows round the white necks of the public doves,
Let the traffic policemen wear black cotton gloves.

He was my North, my South, my East and West,
My working week and my Sunday rest,
My noon, my midnight, my talk, my song;
I thought that love would last for ever: I was wrong.

The stars are not wanted now: put out every one;
Pack up the moon and dismantle the sun;
Pour away the ocean and sweep up the wood.
For nothing now can ever come to any good.
W. H. Auden

Despre Triferment

Sarbatorile de Pasti, nu Paste, nu sunt de bucurie. Nici de iesit la gratare si de imbatat pana nu mai stim de noi. Ca a dat Guvernul liber nenumarat, e cu totul altceva. Ca in Sud se merge pe Valea Prahovei si prin munti si prin alte doline, iar e cu totul altceva. La fel cum e totul altceva ca in Transilvania oamenii mai au curaj sa mearga la biserica. Si sa tina post ca la carte. Nu sunt eu aia care am respectat Cartea, dar stiu ca asa e prin zona asta.
Pastile nu sunt nici pentru marit vanzarile la Triferment si altele de genul. Si nici pentru fanfaronada cu donatii si vizite la case de copii sau aziluri de batrani. Daca se fac, foarte bine, necajitii merita o sansa, macar de Pasti. Preferabil e sa fim milostivi tot anul. Nu intru in amanunte cu politicieni si restul, chiar nu are rost. Ar fi blasfemie. La fel cum, oarecum, am vopsit ouale astazi, si nu m-am indurat sa arunc vopseaua dupa. Rosie. Am mers la o vecina cu ea, facea cozonaci. Nu avea inca vopsea de oua. Nu insemna ca o jignesc, doar s-a bucurat ca i-am adus-o si am baut un pahar de tuica, printre cozonaci si vopsit de oua. Nu e normal, e Joia Mare. Am si spalat haine, clar am calcat pe toate becurile. Nu se spala haine in Joia Mare. Am uitat.

Dar, ce nu uit, este cam asa: Pastile sunt pentru primeneala, linistire de suflete suferinde, pentru renastere, in ton cu natura, pentru priviri limpezi, pentru cruce facuta cu mana dreapta pe suflet, pentru lasat deoparte orice, pentru curatenie in casa si in familie, pentru oameni iertati.
Pastile nu sunt motiv de impacare mincinoasa. Daca nu putem ierta, mai bine nu ne ne intalnim. Nici noi cu noi, nici noi cu altii.
Pastile nu sunt motiv sa radem ca au fost eliminate Barca si Real Madrid si nici sa ne contram pe facebook si pe twitter si prin alte locuri virtuale, care nu inseamna niciodata fata in fata. Si nu inseamna nici sa ne prefacem ca biserica, dintr-o data, este detinatoarea adevarului. Este, oarecum, doar purtatoarea acestei idei, nedovedita de nimeni. Dar, daca chiar credem, si nu intru in amanunte, haideti sa renuntam la "must".
Sa ne cautam sau regasi sufletul, sa nu ne temem sa ne privim si sa nu plecam ochii.
A inflorit liliacul in 3 zile. Daca minunea asta s-a putut petrece dupa 8 luni de iarna, cumva e posibil orice. Chiar si sa ne facem o cruce cand prajim mici de Pasti. Sau sa iertam. Sau sa iubim. Sau sa recunoastem ca am gresit. Sau sa meditam la toata povestea asta ireala cu un om ajunge pe o cruce pentru noi, cei de dupa. O fi, n-o fi? Ne vom intreba pana la capat, cu o zi inainte de a muri.
Sa revenim: fanfaroni? Desi suntem in fiecare secunda. Fanfaroni? Pe pariu?
foto: www.expo-advertising.com