Saturday, November 02, 2013

Luminaţie? Hmmmmm....



Am tot citit despre cum Luminaţia din Transilvania este un obicei împrumutat de la catolici cu rădăcini celtice, grele de tot, sute de ani în urmă. 
Dincolo de asta, ortodocşi, catolici sau whatever, am o altă problemă.
Mă duc de ceva ani buni în cimitir la mormântul lui tati, dar Luminaţia nu e nicio împlinire sau un fel de celebrare a întâlnirii cu părintele meu.
De ani de zile aprind o ţigară a mea şi una pentru el, pe care o pun în pământul ăla şi arde până la capăt, indiferent că ninge, bate vântul, plouă etc. Stă mucul cu scrumul drept. Asta e între mine şi tati.
Dar....
Spaima, că aşa se numeşte pentru mine Luminaţia, este legată de tot omagiul pe care încerc, împreună cu familia, să-l aduc.
An de an, crizantemele sunt smulse din mormânt, direct, cu cât e mai frumos ce facem, cu atât e mai rău.
Avem „ghinionul” că mormântul e fix primul la intrarea prin gardul spart, mare gard, mare mândrie, din cimitirul mănăşturean.
Spărtura aia, adică vreo 10 bare de metal „smulse” graţios din gard, nu e în stare nimeni să o repare. 364 de zile pe an nu face nimeni, nimic. În cea de-a 365-a, mişună 500 de poliţişti în zonă. Degeaba ne plângem tot anul că nu e OK spărtura aia, nu are cine să ia în seamă prostii din astea. Până la urmă, ce interesează pe cineva care nu are vreun mort aproape de gardul de furat? Cum ar fi, Poliţia. Locală. Nu IPJ sau 2 şi-un sfert şi din ăştia grei.
În ultimii ani am tot mers cu crizanteme japoneze, mari, faine, colorate, lumânări de nu ştiu care etc, ştiţi cum e.... îţi cinsteşti părintele, nu?
Hmmm, mare greşeală. Când am mers din nou la mormânt, ce să vezi?
Groapă..... dar, groapă, nu glumă.... unde au fost crizantemele plantate, se născuse un „canal” de vorbit, poate, cu tati....
E faină Luminaţia, interesantă, când poţi cu adevărat să-ţi cinsteşti morţii....
Deocamdată, deşi nu sunt în asentimentul unor cunoscuţi, singura mea legătură cu tata este că eu aprind o ţigară, una îi pun lui în pământ, şi arde... şi a mea, şi a lui.... de le ia naiba de dor....
Pentru astea nu e nevoie de pază.
Restul.... e pământ şi oase, nu?
PS Am tot crezut că doar ţiganii fură florile lăsând mormântul dezgolit de familie... No way Jose... fură oricine, inclusiv femei cu pretenţii şi năframă pe cap... mi-ar fi o ruşine groaznică, dar trăim vremuri interesante, aşa că... cine e mai Sus, să rezolve.... totuşi, să ştii de ani de zile că mergi să onorezi memoria tatălui şi să ai doar spaimă în suflet că nimic din ce faci nu va rezista nici măcar o noapte, e îngrozitor..... am ajuns să ne consolăm, cum e fericită Biserica, de altfel, cam aşa: noi ne-am făcut datoria, Dumnezeu să ierte şi să odihnească în pace. Fain, nu? 
PS 1 Iubesc Transilvania, dar kkt-urile astea nu făceau parte din ea. Unde eşti fata mea?