„Farewell party”, plecarea
americanului care a renunţat la baschet
Baschetbalistul Tyler
Morris, de la U-Mobitelco Cluj, autorul celebrului coş de dincolo de mijlocul
terenului, care a adus titlul ardelenilor în 2011, şi-a luat rămas-bun de la fani,
printr-o petrecere, la care a povestit toate trăirile sale până în momentul în
care a trebuit să anunţe că-şi încheie cariera, la nici 26 de ani.
Tyler Morris e un tip
desprins din revistele cu reclame la modul de viaţă american. De la zâmbetul de
invidiat şi până la maniere nu poţi să-i găseşti defecte. E amabil, zâmbitor,
te scoate aproape din minţi cu felul său perfect de a vorbi şi, mai ales de a
asculta interlocutorii. Are 25 ani, 26 împlineşte chiar astăzi, iar săptămâna
trecută a fost nevoit să anunţe că-şi încheie cariera.
A sosit la Cluj în 4
februarie 2011, îmbrăcat în costum, la şapte luni după absolvirea Boston
University, pentru care a jucat timp de patru ani şi a câştigat mai multe distincţii,
printre care şi pe cea de „East America Rookie of the Year”. „Îmi căutam job în
Indiannapolis, era clar că am terminat cu baschetul şi îmi trebuiau bani. Am
primit telefonul că echipa din Cluj e interesată de mine. Un prieten cu care
jucam baschet de plăcere mi-a făcut o surpriză şi a vorbit cu un agent, pentru
că agentul pe care-l aveam mi-a oferit o echipă în Slovacia, pe care am
refuzat-o. Am fugit repede la Google, am căutat, mi-a plăcut Clujul din prima.
Echipa era vicecampioană, am zis: gata, merg! Şi, a meritat toţi banii, cum se
spune. Am trăit o perioadă excepţională. Alţii nu trăiesc în 15 ani de carieră,
ce am trăit eu la Cluj, în nici doi ani. Iar pentru asta sunt recunoscător întregii
echipe şi oamenilor din Cluj”, povesteşte Tyler.
8 ani de baschet, 7
intervenţii majore
Dar, continuă mai
puţin „roz”. „Am avut o viaţă baschetbalistică frumoasă, dar foarte grea, din
punct de vedere medical. Din cei opt ani în care am jucat baschet la nivel
înalt, în şapte dintre aceştia am avut intervenţii majore. De la operaţii de
ligamente la mână ruptă. Am tot urcat un munte şi de fiecare dată când simţeam
că sunt aproape de vârf, cădeam. Nu am mai putut, pur şi simplu. Ultimele
probleme de sănătate m-au făcut să-mi dau seama că medicii au dreptate. Deja e
vorba de cum voi merge în tot restul vieţii mele, nu dacă mai joc baschet. E
frustrant să mă gândesc că nici n-am 26 de ani şi să mă întreb dacă şi cum voi
merge. Va fi bine, ştiu, dar e nevoie de timp. Problemele medicale de la
genunchi, descoperite la Cluj, după ce mi-am făcut recuperarea ca urmare a
operaţiei de ligamente, sunt cu totul altele. Mult mai grave. Nu mă aşteptam,
nici clubul, dar decizia de a renunţa, este cea mai potrivită. Am considerat
cel mai important să explic toate acestea fanilor, când am făcut anunţul. Erau
îndreptăţiţi să fie supăraţi. M-am întors după operaţia de ligamente, clubul
m-a readus, am jucat două meciuri şi au venit alte probleme. Aveam emoţii cum
vor primi vestea, dar au fost extraordinar de înţelegători şi le mulţumesc”, a
declarat Tyler, pentru MEDIAFAX, într-un loc special, nu doar pentru el, ci mai
ales pentru fanii echipei U-Mobitelco.
Speech fără aplauze
Deutsches Haus e
locul patronat de un fost handbalist clujean, dar baschetbaliştii se simt ca
acasă acolo. Dincolo de orice, victorii, înfrângeri, simple discuţii cu
jucătorii, e locul în care fanii cei mai înfocaţi îi „petrec” pe jucătorii care
pleacă. Indiferent din ce motive. E, cumva, locul neoficial al despărţirilor. Se
bea o bere, se rememorează, se râde, se mai plânge. La fel s-a întâmplat şi într-una
din serile trecute, doar că nu a fost chiar atmosfera cea mai explozivă.
Tyler Morris este
numit din 2011, Golden Boy. Este jucătorul care a stabilit un record, greu de găsit
prin lume, marcând coşul victoriei în ultima secundă din finala campionatului. Aruncarea
lui nebună a readus Clujului titlul naţional după 15 ani, o baie tradiţională
în Râul Someş, împreună cu fanii ardeleni, care nu sunt deloc uituci.
S-au adunat pentru
a-şi lua rămas-bun. Niciunul n-a ţinut vreun speech, s-au ferit. L-au lăsat pe
Morris, care s-a „poticnit” puţin, de emoţii, deşi e un orator perfect. Acelaşi
Morris, care îşi rupea ligamentele în decembrie anul trecut, într-un meci din
FIBA Eurochallenge. „Mulţumesc fiecăruia dintre voi. În perioada petrecută la
Cluj, fiecare dintre voi mi-a fost aproape. Indiferent în ce fel. Am făcut
parte dintr-un grup special în echipă, dar fără acel grup şi fără voi nu puteam
reuşi niciodată. Sper că veţi trata la fel orice jucător străin, aşa ca pe mine.
M-aţi făcut să mă simt ca acasă, m-aţi încurajat enorm. Nu am văzut niciodată
asemenea fani şi plec cu gândul la ce mi-a spus tatăl meu: Tyler, ai fost
campion, ai jucat în cupele europene, ai câştigat luptele în felul tău şi ai
fost susţinut. Vă mulţumesc şi sunt recunoscător!”.
Strategie americană
Nu au prea fost
aplauze la speech, pentru că fanii nu au de ce să se bucure. Golden Boy nu doar
că pleacă, dar şi-a încheiat cariera. Dar, faţă de tradiţionala tristeţe
românească, americanul vede cu totul altfel lucrurile. După ce a anunţat că îşi
încheie cariera şi părăseşte echipa a fugit câteva zile la Paris, dar s-a
reîntors la Cluj, pentru rămas-bun. „Din tot ce s-a întâmplat, trebuie să luăm
ce e mai bun. Deja gândurile mele sunt spre viitor. În 27 noiembrie am
programat primul meu interviu, pentru un job. Este o companie naţională, cu
sediul în Denver, care se ocupă cu tehnică şi aparatură medicală pentru
neurochirurgie. Mai am un alt interviu pentru un job la un fond mutual. Va fi
interesant. Trebuie s-o iau de la zero şi să fiu realist: eu nu ştiu să fac
nimic. Sunt priceput la baschet, dar în viaţa reală nu e aşa. Am încredere,
chiar dacă piaţa muncii din SUA e scăzută acum. Am un prieten care îşi caută
loc de muncă de 6 luni în Chicago şi vorbim de un oraş de 10 milioane de
locuitori. Aş vrea să mă stabilesc acolo, e la doar 3 ore de oraşul meu, iar
prietena mea e acolo. Dar, dacă voi lua interviul în Denver, mă voi stabili
acolo”, spune americanul. Complet iraţional pentru români. Pauză completă la
masă. Cum adică prietena e într-un loc, familia în altul, iar tu accepţi un job
în al treilea loc? De-ale americanilor!
Ce-şi aminteşte după
aruncarea pentru titlu: nimic!
Fanii fac ce fac şi
iar ajung la celebra aruncare de dincolo terenului. Şi a fost celebră cu
adevărat. Tyler râde mânzeşte acum, rememorează ca niciodată. „Am bătut mingea
o dată, m-am uitat la cronometru, am mai bătut-o o dată şi am aruncat. Mi-am
zis: e bună, băiete! Direcţia e bună! Iar apoi, nu mai ştiu nimic. În câteva
secunde erau 1000 de oameni în jurul meu, iar copiii trăgeau de tricoul meu.
I-am lăsat să-l ia!”.
Sigur că e sătul
oarecum de cât a povestit de celebra aruncare din 31 mai 2011. Dar clujenii nu
se satură. Americanul acesta alb, nu afro-american, cum s-au obişnuit tribunele
în baschetul românesc, când vine vorba de show şi statistici imbatabile, a
readus titlul la Cluj după 15 ani. Şi, în faţa cui? A veşnicei rivale CSU
Ploieşti, campioana ultimelor şapte sezoane, care a câştigat fiecare finală cu
ardelenii de până atunci. Adică trei la rând.
Pălinca, pe gustul
tuturor. Şi al americanilor!
„Tyler, asta e pentru
tine, că e şi ziua ta luni!”, se aude o voce. Unul dintre fani îi oferă un
recipient de plastic, plin cu o licoare „magică”, pe care a scris cu marker, să
nu fie confuzii: pălincă. Tyler se luminează, zâmbeşte: „Ţuica de prune”, cu un
perfect accent ardelenesc. Începe teoria ţuicii şi a pălincii, cum e în Ardeal,
cum e în Ungaria... Morris ascultă, învaţă, zâmbeşte. Desigur că urmează
fotografii speciale din cariera sa făcute cadou, fanioane, un DVD cu celebrul
meci din finală, toate oferite cumva stingher. Cu părere de bine, dar şi de rău!
Berile au mai deschis privirile, râsetele s-au făcut auzite, dar peste toate, liniştea
dintre ele era cea mai apăsătoare. S-au făcut câteva poze de grup, oficiale
cumva. Nimeni nu s-a bucurat în seara în care a plecat americanul. Nici măcar
el, dar nu a recunoscut. E obligat să privească înainte. Cine s-ar bucura cu
câteva zile înainte să împlinească 26 de ani să audă că trebuie să fie atent,
s-ar putea să aibă probleme cu mersul? Băiatul din Indiannapolis împlineşte 26
de ani luni, chiar în ziua în care părăseşte Clujul. E băiatul care ia viaţa de
la zero în SUA, dar care în România, printr-o norocoasă aruncare a mingii, a adus
o medalie de aur.
Material publicat pe MEDIAFAX
Foto: Raul Ştef