Thursday, March 21, 2013

Mda, ma risc, asta e
Astazi, despre relatiile cu ungurii, astia huliti ca tot vor sa fure Ardealul.
Am prieteni unguri de cand ma stiu. Singura data cand am avut de impartit ceva cu ei a fost la un bar din Cluj, cu un grup in care "vedetele" erau doi baieti din Budapesta. Care se imbataseara si li s-a parut misto sa provoace, sa faca scandal, sa ne spuna noua, de la masa de alaturi (plina de gagici, de altfel) ca suntem niste tarani, noi toti, astia, ungurii din Transilvania, care vrem ceva de la Budapesta. Pana la urma, ne-am distrat in draci, ca ungurii ceilalti de la masa, erau de-ai nostri, de-astia de gasca, oameni de cursa lunga. Ca orice roman. Si, au abandonat ungurii din Budapesta, preferand distractia cu romancele, dans, beri, limbaj universal. Bun, sa stim de unde plecam.
Eu gandesc mai european asa, de cand ma stiu. Nu subscriu la violenta, nici macar in discurs, furturi de Ardeal, iredentism, nazism, anti-semitism, rasism etc. Deloc, niciodata. Pe oricine in cercul de cunostinte am detectat cu astfel de inclinatii, nici macar nu am anuntat. M-am retras. Am abdicat complet de la o eventuala prietenie.
Totusi, cred ca nu toata Romania poate intelege ce inseamna relatiile cu ungurii, cum au destui pretentia, mai ales la TV. Desi, multi spun ca au apropiati unguri. Transilvania inseamna altceva, cumva. Si istoric, nu vreau sa intru in episoade dureroase gen Ip si Treznea sau altele, nu e cazul si timpul a trecut. Nu trebuie uitat, dar poate nici cioplita o filozofie pe viata din asta si transformat intr-un pogrom peste generatii. La fel cum si romanii au niste tare, pe care le duc de multa vreme, recunoscute sau nu. Purtati de stapaniri sau nu, in alte vremuri. In prezent, relatiile sunt altfel, si cultural, si uman, si de intelegere in primul rand.
Pe scurt, cum ar veni: daca Ioska e vecinul meu, cu care bem tuica si mancam slanina cand nu mai avem bani, inainte de salariu, Ioska e tot ala si cand e circ la TV si se cer regionalizari in nume etnic sau se ard drapele. Eu, la fel. Nu-i place, nici mie. Zice: hai sa mai bem un pahar, mai mancam o slana s-om vedea, mama ei de viata. Ioska si cu mine suntem tot vecinii aia. Ducem aceeasi viata, buna sau rea, cum o fi, indiferent ce se intampla la TV. Sau in Harghita, Covasna, Bucuresti, Iasi sau Budapesta. Asta, n-o poate lua nimeni ungurului care traieste in Transilvania sau romanului, care decide sa fie prieten cu un ungur, pentru ca intai e om. Nu intai e ungur.
Tot felul de "emberi" am in viata. Nu am intalnit unul, un ungur macar, cu care sa nu ma inteleg. Ba, am avut si un iubit adevarat. Alta poveste. Stiu eu si el de ce. De la fotografii din job, si pana la simpli prieteni, nu mai vorbesc de cei cu care comentam cu amar tot ce se intampla si cu bun-simt si realitate, absolut tot felul de unguri sunt in viata mea.
Sunt la fel de prieteni cu mine ca orice roman, nu ma intereseaza ca sunt get-beget sau doar un parinte e ungur sau doar simpatizanti etc.
Nu-mi place, totusi, felul in care politicienii au "grija" sa submineze niste adevaruri fundamentale in relatiile dintre oameni. Nu dintre romani si unguri. Dintre oameni. Nu contest absolut deloc derapajele, exista uscaturi in fiecare padure. Romaneasca sau ungureasca. Uscaturi indreptatite sau nu. Dar, cred in continuare, ca intai suntem oameni.
Am un prieten ungur, si veterinar, si fotograf, si implicat in sport de numa', cu care vorbim toata ziua-buna ziua despre tot ce se intammpla. Si in Ungaria. Si care e revoltat, la fel ca mine, de halul in care a ajuns presa, de felul in care se manipuleaza informatiile, de nesimtire, de greutatile din viata. De tot sau toate. La fel ca mine. E ungur. Eu sunt romanca. Are respect, eu am. Asa o fi trebuind sa fie intre oameni, unguri sau romani, ma gandesc.
Nu stiu de ce am dat exemplul asta, poate pentru ca mai am si destule cunostinte "romanesti get-beget", care nu prea stiu cum e cu respectul. Care urla, suna la orice ora, au pretentii, ma agaseaza, imi dau lectii..... Poate si de-asta.
Pot sa spun cu mana pe inima ca, din cati unguri cunosc, absolut niciunul nu "mi-a dat lectii", cum ar veni. Ce or fi avand ei in cap, nu stiu, dar cu mine au fost totdeauna adevarati. Ca oameni, fireste.
Nu mai zic ce petreceri, mancaruri faine, confidente din viata normala, nu iredentista, am impartit impreuna.
De-aia astazi, cand am vazut ca s-a umplut lumea virtuala de texte pro sau contra fetei asteia de la Covasna, pre numele ei Sabina, am simtit sa scriu textul asta. Draga Sabina, fata de clasa a IX-a, romanca, amenintata pe facebook pt ca a purtat o bentita tricolora in 15 martie, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, am o singura intrebare: ai purtat acea bentita si in 14 martie sau 12 noiembrie anul trecut sau o vei purta si in iunie?
Cred ca nu trebuie sa ne masuram patriotismul si apartenenta prin gesturi extreme. Cred ca fiecare are dreptul sa serbeze ce doreste ca minoritate sau majoritate, pastrand proportiile si respectand legea.
De St. Patrick nu m-as duce sa flutur steagul Marii Britanii, poate e aiurea comparatia. Dar, trebuie sa invatam respectul, sa convietuim cu adevarat cu minoritatile. Aici, iar e o discutie intreaga, ca tiganii sau mai numerosi ca ungurii. Dar, mesajul acestui text nu atinge asta. E absolut cu totul alta discutie, mult mai grea, in opinia mea umila.
Intr-un fel de concluzie ardeleneasca: impreuna traim, impreuna murim! Cum ar zice Ioska.
Haideti sa mai terminam cu prostiile politice si sa ne vedem de viata, ca e prea grea. Si pentru romani, si pentru unguri. Cel putin in Transilvania, asa e! Si o recunosc toti, astia oamenii de rand.

PS Multe exemple mai pot da cu ungurii. Si mai multe cu romanii. Dar, pe-aici prin Transilvania, traim impreuna. Fix impreuna. E singurul lucru important. Scuzati-ma daca am fost prea pacifista.

Thursday, March 14, 2013

Nu te pui cu barbatii care plang si joaca prinsea
M-am tot gandit la povestea asta cu barbatii, cine sunt ei, ce cauta pe lumea asta, cum cauta, ce vor, cum nu gasesc, cum nu recunosc ce ar vrea sa gaseasca, desi e la indemana. Dar, cuvintele strica tot uneori in viata.
Tot felul de barbati pe lumea asta, care.... inainte de orice sunt oameni, ca si femeile. Dupa aia ne randuim in "sexe", cum ar veni, desi e o intreaga filozofie aici. Dar....
Ce te faci cu barbatul care:
- te iubeste neconditionat
- te cearta, dar dand o lectie de viata, nu rau
- te panseaza la genunchi atunci cand te lovesti
- te cearta iar
- te controleaza, inclusiv cand dormi cu verisorul tau in pat, pt ca nu era mai mult spatiu in casa
- iti pregateste micul dejun, pranzul si cina
- iti spala hainele, stie ca fumezi, tace si iti spune doar ca nu e bine ce faci, dupa vreo 5 ani
- isi pierde increderea in tine o singura data in viata si apoi regreta de 1000 de ori
- se joaca matza cu tine prin casa, ascunsea, orice
- iti raceste cacaua cu lapte special, punand dopul de la chiuveta si cana in apa rece, iar apoi mai si sufla in ea
- iti unge feliile de paine cu unt in muuuuuulte feluri, pana esti multumita
- face absolut cea mai buna musaca din lume
- face absolut cel mai bun piure de cartofi din tot Universul, iar absolut toti barbatii din vecini il invidiaza
- face tuica de portocale in beci, desi de la coji e amara, dar se imprieteneste astfel cu toti "masculinii" apropiati tie, ca sa stie ce au in cap
- nu face scandal cand esti ceruta in casatorie la 16 ani, doar il conduce pana acasa pe pretendent, ca sa fie sigur ca nu se intoarce
- se imprumuta de peste tot ca sa iti ofere luna de pe cer
- iti saruta lacrimile foarte rare, de fiecare data
- te intelege, te cauta si nu vrea nimic de la tine
- iti bate toate cuiele care trebuie in casa
- dai jos vopseaua in ulei cu el si pui faianta, el se loveste mai tare, dar nu zice nimic, e doar pentru tine
- nu vrea nimic, niciodata
- iti spune sa ai grija, ca lumea e rea si o fata nu spune niciodata: "fa-mi un hatar"
- o rasfata pana la Dumnezeu si inapoi pe fetita din vietile noastre, dar stie cum sa te faca sa fii tot pe primul loc
- iubeste tigara fara filtru, nu-i plac puloverele, dar daca tu vrei altceva, e de acord
- face orice, pentru oricine, neconditionat, oricand
- nu concepe sa nu fie familia la masa duminica la pranz, sau de Pasti, sau de Craciun, sau de 1 ianuarie, sau de cate ori trebuie, ca iubirea asa merge, impreuna
- este iubit de toti vecinii si de toate rudele
- este omul care ii lasa pe toti sa isi spuna pasurile, supararile, sa se certe, sa urle, timp in care fumeaza tigara fara filtru cu sipca
- canta afon, dar cu totul sufletul
- stie sa puna varza la murat si alte asemenea
- stie sa schimbe scutece si o face
- ia apararea soacrei si o iubeste pe bune, pentru ca nu stie altfel
- iti spune povesti inventate cu brontozaurul in piata tot timpul
- nu te obliga sa mananci ce nu-ti place, mai ales miel, pentru ca stie el de ce
- iubeste
- nu merge prea mult la biserica, dar este mai bisericos decat multi altii
- pleci la chef, ai si tu voie cu greu, dar la 5 dimineata vii spre casa, te asteapta in geam, fumand; nu te cearta, e bucuros ca ai venit
- vrea doar sa fii fericita, iti ofera asta, nu stii; afli mai tarziu.
Prea tarziu.
Dar, ultima data, inainte de toate, fumezi un carpati fara cu barbatul asta, bei o tuica si gata. Fix asa se termina singura iubire imposibil de contestat a unei femei.
La Multi Ani tati. Stiu ca esti pe un nor, cu buni si cu Tomi cockerul. Si... atat.

Tuesday, March 05, 2013

Presa din Cluj trece prin momente foarte grele. Si de ideologie, si de performanta, si de investitii. Poate din toata Romania, nu comentez, nu e treaba mea, nu sunt CTP. Dincolo de asta, colegi ai nostri isi pierd joburile in fiecare zi, unii dupa o cariera lunga deja, altii mai la inceput, altii abia ucenici. Unii fara a merita sa fi fost macar acolo, dar nu despre asta e vorba acum. Nu e de deloc motiv de bucurie cand ziaristii patesc asa ceva. N-as scrie normal despre asta, mi-as vedea de treaba, nu e deloc usor sa treci experienta asta. Am citit astazi tot felul de pareri in privinta unor colegi, care isi pierd joburile in aceste zile. Nu imi dau nici acum cu parerea, fix despre ei. Dar, nu ma pot opri sa nu-mi amintesc de ceva petrecut acum 10 ani, cand aveam un cu totul alt sef mare decat acum. Un fost mare sef, care astazi scria cu patos despre problemele din presa clujeana. Il respect si in 2013, e imposibil sa nu fac asta, valoarea la scris nu ti-o ia nimeni, n-a clipit cand am fost sindicalista si am intrebat: ce facem cu banii de pensii, CAS etc? Raspunsul a fost: nu te gandi asa departe, nu iesi la pensie din presa. Si, banii de pensie n-au mai venit niciodata. Insa eu, mi-am pierdut jobul dupa un an, asta e. Cand infrunti valorile, asa patesti, in fine. Sau sa gresesti scriind sporturi, nu fotbal, doar stim cu totii ca fotbalul vinde, nu?
A trecut timpul, nu stiu cum, cred ca e posibil sa ies din presa la pensie, cum e posibil sa nu mai am maine job, astea-s vremurile. Dar, pasiunea inca exista, am luat-o de la zero, MFX m-a primit cu bratele deschise si inca are rabdare cu mine, iar pentru asta nu pot fi decat recunoscatoare. Ne-am intalnit sacul cu peticul, cum ar veni:) Dincolo de asta insa, vreau sa spun asa, dragi prieteni din presa sau colegi: nu va bucurati cand ziaristii isi pierd joburile. De obicei, in vremurile confuze ca astea, cand nu se stie cum si de unde vin banii totdeauna, si le pierd ori cei platiti prea mult ori cei foarte buni. Mda, si non-valorile, dar cine poate judeca asta? Nu e nimic de bucurat in concedirea ziaristilor, oricate orgolii ar fi la mijloc, iar Clujul e mai mult decat "special" la acest capitol. Sa-ti pierzi painea de zi cu zi nu e o bucurie. Iar cine si-a facut meseria cu adevarat, stie ca nu spun povesti. Mai ganditi-va, toti cei care jubilati! Ajunge ca meseria asta a ajuns de rasul prietenelor curcilor, nu mai trebuie sa ne si bucuram prosteste ca a fost dat afara X sau Y sau trustul nu stiu cui e pe butuci. Un trust nu se face doar cu bani, ci mai ales cu ziaristi. Iar cand acestia pica, pica totul in jur, o lume! Imi pare rau pentru orice coleg care isi pierde jobul, inca mai cred (in prostia mea) ca meseria asta e sfanta si a spune adevarul e singurul lucru pe lumea asta care conteaza. Fireste, in Romania e o mare greseala si pentru asta platesc in fiecare zi. Totusi, nu-mi schimb parerea.

Sunday, March 03, 2013

Decat adevar pe bani, mai bine mincinoasa

Orice as vrea sa nu scriu acum, scriu. Scriu, pentru ca nu vreau, pentru ca tot ce credeam ca inseamna adevar, nu e, cum om fi aflat cu totii, nu?. Pentru ca toti oamenii cu care credeam ca pot vorbi despre adevar, da... adevarul ala nedetinut de nimeni... s-ar putea sa nu mai fie. Or fi, dar au adevarul lor.
Adevarul unora, nu e adevarul altora. A devenit o marfa de tranzactie pe bani putini si urati. Doare mai mult ca oricand, pentru ca toti clameaza adevarul si toti nu dau doi bani pe el. Pentru ca adevarul ala, pe care il stim cu totii in vintre si in oglinda, e tarat pe sub toate presurile de la usa, pe care oricum ne stergem picioarele de noroi, stiind sau nu, ca sub ele e adevarul. Mda, nici in oglinda nu se mai uita oamenii, e greu de dus ce se vede acolo.
Deranjeaza mai mult ca oricand sa spui adevarul, sa arati cu degetul, sa dezgropi, sa "depictezi" idoli, sa dezgolesti lideri construiti din chibrituri. Cine face asta, mare tampit! Maaaaaaaaaaaaaaaaaaaaare de tot
Ce mai ramane? Cutia de chibrituri, un pic de scotch, niste lipici, multe minciuni, tradari, priviri limpezi in jos, tulburi cand se uita la tine, buze frematate a minciuna, un pic de gunoi. Nu mult, fix cat sa iti dai seama ca fix aia care se tin sus de tot sunt fix posibil mirositori a plata, a bani soiosi luati, nu dati. Aia care ii dau n-au nicio treaba cu adevarul. Ii dau si gata, altfel nu i-ar da.
Te intrebi ca tampitul: ce caut eu in viata mea, vorba cantecului? Nu mai e asa:)))))))))))))))) Deloc. Noua intrebare este: ce cauta viata in mine? Cand nu mai poti spune adevarul si toti cei din jur fac pact, pentru a-si apara mocirla, visurile dezmatate de putere, puterea aia mincinoasa, pentru a se lauda intre ei in fiecare zi, ca si cum nimic nu e mai presus, cand mint cu seninatatea politicianului, ce mai ramane?
Adevarul a ajuns ca soldatul din primul razboi mondial. Ba parasit de camarazi, ba oblojit cu ramuri de copac, ba operat in absenta antibioticelor, ba omorat simplu, de o schija. Direct in cap. Mai e si varianta adevarului omorat in al doilea razboi mondial sau a adevarului din vremea lui Stalin sau a adevarului ciuntit in numele libertatii, made in USA. Mai sunt multe alte variante, de la evrei la mayasi.
Cea mai sinistra mi se pare asta: sa lupti pentru adevar, ca sa minti in numele lui. Platit. Hai s-o mai dam naibii de filozofie, dar s-o aparam, nu? Ea ne scoate din toate, cand dam lectii, desi nu am trait nimic cu adevarat! Teoria salveaza Romania! Vivat!