Monday, February 25, 2013

Primul martisor

In perioada asta alegem babele, asa era pe vremuri. Eu aleg ziua de 7 martie. Om vedea.
In fine, nu asta e cel mai important.
Azi am primit primul martisor. De la Daniel. Un baiat dragut, care m-a asteptat in usa dansand, imbracat haios, zambitor, deschis, m-a imbratisat, ne-am pupat frumos si ne-am bucurat. Pe mama lui am cunoscut-o vineri, pe el astazi. Chiar daca nu e perioada de martisoare, asa m-a asteptat. Mi-a oferit un martisor superb, din suflet, cu drag si greu de cuantificat gestul lui in cuvinte. Nici nu vreau, va ramane in suflet pentru mult timp.
Daniel este un baiat plin e o bucurie aparte, care sufera de sindromul Down. Nu e nicio parada in povestea asta, cei care ma cunosc stiu bine.
E doar o revolta a mea fata de felul in care intelegem sa ii primim in lumea noastra pe baietii ca Daniel sau noi sa intram in lumea lor. Fara parada, fara fatada, fara laude la sarbatori ca am facut si am dres si am dus si am fost crestini.
Daniel este primul baiat de cand ma stiu care mi-a oferit un martisor cu o bucurie nemaivazuta si pentru asta ii multumesc. Mamei lui la fel, nu doar ca m-a primit in casa, ci si in viata lor, iar Adrianei si Oanei, pentru ca exista in viata mea, si prin ele, am putut primi un martisor atat de special.
Sa nu confundam lucrurile: martisoarele sunt speciale din partea oricui ar veni. Doar ca nu prea mai are lumea timp si chef sa le ofere. Daniel mi-a reamintit astazi cat de frumos se poate comporta un baiat cu o fata.
PS Ne-am pupat si la final. A fost si mai fain:)
In fiecare an, de cand eram fetita, port unul si acelasi martisor: cosarul:)

Thursday, February 21, 2013

Degete. 5. Maximum 5?

N-am inteles niciodata foarte bine prietenia. Mai ales cea povestita.
Am crezut ca ajunge sa ai prieteni cat degete la o mana totdeauna, pentru ca teoria aia nu a inselat niciodata. Fireste ca nu e chiar asa. Prieteni sunt si cei cu care nu te vezi 100 de ani si le iei pe toate de unde au ramas. Tot fireste este ca, tot acei prieteni pleaca in ale lor, tu in ale tale, te vezi tot peste 100 de ani, dar daca ai trai zilnic impreuna, poate nu ar fi la fel. Nu se stie, n-am trait, nu pot demonstra. Asa ca, acei prieteni sunt la locul lor sfant.
Buuuuuun
Vin la rand cei care, teoretic, sunt prieteni (peste 5 degete), dar nu i-ai verificat niciodata daca ti-au adus sau nu algocalmin la 4 dimineata. Poate iti aduc, poate nu. Uneori, daca te gandesti cu adevarat, te si temi sa faci asta. Si pentru ca te temi, poate nici nu iese, dar si pentru ca ii ai pe cei maximum 5 pe care te bazezi.
Culmea e ca cei 5, degetele, nu au nevoie de verificari. Stii asta, nu trebuie sa suni sa testezi. Dar, si mai culmea, este ca celelalte degete, 5-10-15-200, fiecare cate mai are, peste cele 5 de baza, clameaza prietenia. Vorbesc despre asta. Sau, ma rog, unii dintre ei.
Ce poti face? Mai vin la rand si cei despre care astia 5-10-15-200 spun ca "vezi, lui X, Y, Z ii pasa, nu intelegi cati oameni sunt carora le pasa de tine".
Really?
Foarte putini prieteni am. FOARTE PUTINI. Urasc ideea de caps lock. Ii stiu eu bine si pe aia de la distanta, dar sunt la distanta, sa nu uitam. Mi-e dor de ei de ma ia naiba, dar nu sunt aici. Nu e vina lor si nici a mea. Asta e viata. Cei care sunt aici au vietile lor, dar aia cu algocalminul stiu sigur ca e valabila. Alea 5 degete, cum ar veni. Maxim.
Nu stiu ce intelege lumea astazi prin prietenie, habar n-am si nici nu ma intereseaza. Am apucat sa inteleg cumva, nu stiu cum, ca povestea asta cu prietenia e mai durabila decat orice in viata. Orgasm, sot, sotie, copii, viata, moarte, avere - egal zero in timp. IN TIMP.Ah, da. Trebuie traite toate, de la copii, cu bucuriile incredibile pe care le aduc, pana la toate grijile, nu doar bucuriile, pe care le aduce o astfel de experienta unica.
Toate au timpul lor si fiecare deget trebuie sa-si traiasca viata lui de deget. Asa am inteles eu pana acum, desi "degetele" din viata mea ma contrazic oarecum. Doar oarecum. Sunt exceptia de la regula. Foarte posibil sa fi inteles gresit. Nu va contrazic deloc. Doar ca depinde in ce faza a vietii suntem fiecare, ce primim de la Dumnezeu si cum stim sa intelegem liberul arbitru. Copiii sunt totul, dar nu tot pe lumea asta.
Traiti dragilor, daca aveti prieteni, bucurati-va de ei, oferiti-le ganduri bune. Faceti palma caus si nu-i mai lasati sa plece. Daca aveti norocul sa-i gasiti. Daca.
PS Rog entitatile care nu se apropie de notiunea de deget sa nu se creada mai mult decat atat. Sa nu mai pozeze in deget, cand nu au ajuns nici macar la stadiul de buric de deget (care e foarte important, de altfel, dar nu indeajuns, dupa cum stim cu totii).
sursa foto: foto: www.healthtap.com

Tuesday, February 12, 2013

To be or not to be

Din cauza unui material al Bizonului, adica Bizoo, cu viezure si bursuc. Da, bine, sunt unul si acelasi, dar m-a inspirat, teoretic.
Viezure

- ne viezurim tot timpul, ne intidem mustatile invizibile prin tot felul de locuri si stari, pe care nu le recunoastem decat in oglinda, noi cu noi
- ne strecuram prin ape tulburi, un pic curate la suprafata uneori; n-avem ce face, se intampla, asta e viata de acum
- alunecam prin situatii, ne umplem de mizerii din jur, ne scuturam cumva, ne permite blana aia impermeabila (teoretic), uneori scapam de ele, uneori....
- ne mijim ochii buni, devin rai cateodata, nu vrem, dar se intampla, recunoastem greu sau niciodata
- ne ascundem, scurt pe doi, inclusiv mirosul de animal obisnuit sa se ascunda

Bursuc

- ne ratoim cu rasfat, cu drag, constienti ca nu facem rau, in cercurile de oameni dragi
- ne zbarlim blanita, ne prafuim, ne scuturam, ne intoarcem la uscat si nu ne mai pasa de nimic; suntem simpatici, de ce ne-ar pasa?:)
- ne rotunjim ochii, deja rotunzi si negri si plini de frumusete ascunsa, fara sa stim; doar pentru ca suntem bursuci si bursucii asa fac
- ne misunam in scorbura sau sub frunze moarte de milenii sau printre ele sau cu ele si alegem clar, cum si cand sa facem toate acestea
- avem urechi si ochi si labute si burtica sensibila la orice; nu le expunem decat pentru cei care inteleg cum e cu bursucii; greu de diagnosticat

Viezurele si bursucul sunt acelasi animal. Sau nu?:)
foto: viezurelemarestar.wordpress.com si razvan-mustata.blogspot.com

Sunday, February 03, 2013

Like and don't like pe la Cupa Davis

Nu o sa ma apuc sa fac apologia strategiei federatiei privind Cupa Davis, care incheie meciurile cu Danemarca astazi, la Cluj, dar as vrea sa punctez niste lucruri, personal vorbind:
- Cluj este pentru a doua oara gazda primitoare si purtatoare de noroc baietilor din echipa Romaniei
- atmosfera creata de public, avand in fata studentii entuziasti, a fost exceptionala, iar acesti impatimiti ai tenisului ar merita in opinia mea si un meci de gala, cum va fi cel cu Olanda; daca bine am inteles au fost cele mai bune incasari din ultimii ani, dar si atmosfera
- nu mi-a placut faptul ca biletele au avut acelasi pret ca la meciurile cu Finlanda, echipa superioara valoric danezilor, adica 30 si 50, respectiv 100 abonament pe 3 zile; o gramada de parinti cu copii au renuntat sa mai vina la sala; nu zic ca trebuia sa fie biletul 5 lei, e imposibil, iar pentru un eveniment de acest fel trebuie platit; dar o mica reducere fata de toamna ar fi adus mai multa lume la sala, in primul rand copii, iar pana la urma nu spunem asta cu totii: copiii trebuie adusi la sala? la tenis, la orice sport?
- tot preturile cred ca au fost cele care au tinut in primul rand lumea departe de sala la partidele de astazi, care nu mai conteaza, decat ca palmares; Romania e deja calificata, conteaza si asta, dar sunt convinsa ca intr=o duminica ploioasa la Cluj mai multa lume ar fi preferat sala
- nu mi-a placut povestea cu sms-urile si Victor Hanescu; nu stiu daca patriotismul se masoara in bani, fireste ca trebuie sa exista recompense, nu Romania a inventat asta; nu vreau nici sa ii iau apararea lui Victor, insa de acest jucator Romania are nevoie si spalarea rufelor in public nu cred ca ajuta; nu vorbesc ca ziarist, repet, meseria mi-am facut-o si, chiar inaintea conferintei in care au fost dezvaluite conversatiile private cu Hanescu; cred totusi ca mai multa prudenta si intimitate in sanul echipei Romaniei nu ar strica nimanui
- mi-a placut relaxarea cu care s-au comportat baietii in timpul sederii la Cluj; care sunt motivele nu mai conteaza, dar e clar ca s-au simtit bine (dincolo de probleme de sanatate, care nu tin de oras sau organizare); a fost frumos sa constat la conferinte sau in simple discutii private ca baietii sunt OK, desi scandalul cu Hanescu o fi lasat niste urme la alt nivel
- mi-a placut organizarea evenimentului fata de toamna, cu Finlanda, nu mai intru in amanunte, nu are rost; au mai fost si acum mici probleme, e inevitabil, dar bunavointa conteaza cel mai mult
- mi-a placut ca publicul si-a invatat lectia fata de toamna, cand in fiecare set aproape existau atentionari pt tel mobile si blitz-uri; au fost si acum, dar mult mai putine
- cred in continuare ca echipa de Cupa Davis apartine intregii tari si nu trebuie relationat totul cu Bucuresti; baietii au mai spus si altadata, nu s-au sfiit sa se arate dezamagiti de lipsa de incurajare pe care au trait-o in Capitala, mai ales la meciul cu Cehia; e echipa nationala, trebuie incurajata si apreciata, atat cat poate face ea in orice moment; iar romanii stiu sa faca atmosfera, sa incurajeze, se vede asta la multe evenimente sportive, unul special va fi chiar deseara, meciul de handbal Oltchim-FTC Budapesta:)
- asa ca.... votez Cluj pentru meciurile cu Olanda, nu pt ca m-am nascut aici sau poate si de-asta, dar nu in primul rand; iar daca n-o fi Cluj, sa fie macar un oras cu fani devotati echipei nationale, nu neaparat tenisului; nu toti spectatorii sunt cunoscatori, dar daca iti iubesti echipa nationala a tarii tale, e posibil sa fie un eveniment special si Romania chiar sa invinga Olanda.
Bravo baieti pentru victorii si ma bucur ca, din nou, Clujul v-a purtat noroc:)

PS Il vreau pe Hanescu in echipa Romaniei, fara scandal, fara aroganta si ironii, din nicio parte. Pur si simplu sa vina sa joace pentru noi. Si, nu doar el. Hai Romania!

Friday, February 01, 2013

Din ciclul: cel mai fain e sa fii iertat si sa ierti
Sau, cum sa fii fericit de ziua ta

Am avut niste experiente paranormale cu facebook in ultima vreme. O persoana din lista de prieteni cu reclamatii. Nu mai conteaza. Intre timp am sters vreo 1500 de poze, vreo 5 albume, vreo nu stiu cate cugetari si tot asa...
Nu despre asta e vorba, de fapt. De aici plecam doar. Aseara am vazut, colac peste pupaza, facebook follies, am atentionat lumea sa se uite, cati s-or fi uitat, iar nu mai conteaza.
Dar...
Si dupa acel documentar, si pentru ca e ziua mea azi, si pentru ca de o gramada de vreme m-am gandit la niste lucruri, si am purces. Mi-am cerut iertare si am iertat.
Dincolo de asta, desi e cea mai emotionala parte, am si observat ceva interesant, dar in acelasi timp, pansament pentru suflet: fara a-mi afisa ziua de nastere pe facebook, oamenii de care imi pasa au fost singurii care au sunat sau mi-au fost alaturi intreaga zi. INTREAGA ZI. Incepand cu ora 00.00. Nu vreau sa se supere cei care au uitat si chiar ii rog sa nu faca asta. Se intampla in fiecare an:) Am prieteni care isi amintesc cu 3 zile inainte si 3 dupa. Nu despre asta e vorba.
Acum e 21.50. Nu doresc ca aceasta postare sa insemne altceva decat atat: haideti sa nu traim in viata virtuala. Haideti sa ne amintim macar cand ne-am nascut fiecare. A fost un experiment nedorit, obligat cumva, dar pentru care ii sunt oarecum recunoscatoare retelei pe care postez, pentru ca mi-a reamintit (pervers) cat de importanti sunt cei dragi. Cei cu adevarat dragi. Cei care inteleg cum esti in orice faza a ta. Si care nu iti reproseaza nimic, si care te iubesc, si pe care ii iubesti, indiferent cine esti. Si care iti canta la telefon, indiferent cat de mare e diferenta de fus orar.
Daca facebook are vreun merit in asta, o fi avand. Nu stiu. Eu am prietenii mei, se stiu ei, pe care ii iubesc neconditionat, oriunde ar fi, si pentru care oricand ma trezesc la 4 dimineata sa le duc un algocalmin. Cam atat. Restul e facebook.
PS Da, stiu, iar nu trebuia sa spun lucruri direct. Asta e, take it or leave it. Si, stiu foarte bine cat de sensibila e lumea. Eh, aia care ma cunosc, nu sunt niciodata. Nici daca nu am vorbit de ani de zile sau si daca vorbim zilnic. Le multumesc tuturor ca sunt prietenii mei, imi fac viata incredibil de bogata. Iar celor care au postat pe facebook, le multumesc si lor, mi-au fost aproape, orice ar inseamna asta:).