Monday, January 28, 2013

Cu verisorii gaurilor negre e greu. Cu fabulatiile mele si mai si

Cu verisorii gaurilor negre e greu. Cu fabulatiile mele si mai si

Buuuuuuuun
Sa ne lamurim un pic cu astea cu primul atom:) fireste ca stiu, eram acolo sa fac poze, dar nu mai pot pune pe facebook, deci doar povestesc.
Cam asa:
- ne-am nascut toti deodata, dar fix deodata, la fel, prin acelasi loc, cu acelasi scop (nu ma intrebati care, faceam doar poze)
- de ce? mare intrebare, ne framanta oarecum:) de ceva mii de ani; pentru ca trebuia, as zice, riscant
- ne-am trezit pe lume, fiecare cum suntem, exceptional de perversa poveste, de la crime si mere, la serenitate
- ne cramponam enorm de cotidian, enorm, enorm, enorm... mai urmaresc din astea cu morgan freeman narator despre Univers, asa ma montez, reusesc sa ma trezesc a doua zi; sa-mi zic: ce frumoasa poveste asta cu stelele, cat de nimeni suntem, eu mai ales:) functioneaza, de fiecare data, believe me
- suntem cu totii frumosi, de o cruzime incredibila si, in acelasi timp, de o inocenta greu de pus in cuvintele astea pe care le folosim noi ca si mijloc de comunicare; avansat sau nu, ma gandesc ca o fi si altul la care nu avem acces, ca atat trebuie sa facem (imi place verbul a trebui)
- ne prafuim cu aruncatul in viata, mai lin, mai ca in zid, whatever, tot se intampla; ne plangem de tot, in minte sau altora; de obicei, altora
- uitam de rasarit, de apus, de padure, de zambet, de lacrima adevarata, de val neinceput, desi si-ar fi dorit el, valul
- ne prefacem ca suntem atat de ocupati, incat nu mai putem sprijini pe nimeni, nicicum, niciodata, nicicand
- zambim uneori tamp, dimineata, la trezirea cu gene amestecate de somn si liniste, ne speriem: cum adica sa avem starea aia? o prostie, fireste
- foarte rar ne amintim ca: bine, ma, cum adica noi venim din praf de stele? parul de pe maini reactioneaza urgent, il punem la respect rapid; de ce dracu ne-am increde in instinct? cine a mai auzit de praf de stele?
- ne place povestea cu euglena verde, ce fain suna, ca banc.... chiar suna fain:)))) dar, daca o fi adevarat, prin lantul asta trofic, prin care misunam si noi? noi, astia, care suntem Dumnezeu pe pamant, desigur, si care le stim pe toate
- no bun, cu primul atom, ca de-aici am inceput; eu cred ca nici nu a existat si tot ce am devenit intre timp e doar o poveste despre cum am fi daca am fi. Om fi, n-om fi? La cat de ocupati suntem, cred ca nici nu are vreo importanta. Astea cu atomii sunt o inventie a cercetatorilor britanici menita sa ne prosteasca, pe noi astia care le stim pe toate, ni se permite orice si, fireste, suntem doar vecini cu amicii verisorilor gaurilor negre. Alea, care se mai gandesc si ele daca au chef sa fie descoperite de Stephen William Hawking:). Si, uneori, chiar il lasa.