Thursday, November 23, 2006

ceata

Frunze moarte, aer cald, nefiresc de moale pentru noiembrie...final de an ciudat, fara a-mi gasi locul...rocco, pitic drag...plus inchisoarea care se numeste casa mea...din nou, intru in febra "vreau altceva"...

Friday, October 13, 2006

miros de cafea

Adica de ce sa nu miroasa si cateii a cafea?

Gunoiul cel mic, adica cel nou, mirosea dimineata a cafea proaspat rasnita. Casa de nebuni! Mi-a sarit somnul din prima, am zambit tamp. Tomi, adica e cumva si Tomi si cel Tomi cel nou, se uita la mine, fix ca o ceasca adevarata de cafea. Mirosea la fel.
N-a mai contat nimic. Si oricum nu mai conteaza prea multe. Un gunoi mic insa da. Totdeauna.

Saturday, September 23, 2006

why not?

why not?

Fumez si beau. Fumez. Astept sa fie nevoie de mine, astept si pling. Astept. Secundele s-au condensat, au intrat unele in altele, nici o respiratie calda, nici o umbra, nici macar senzatia ca nu-i adevarat. Timpa si mecanica. Ma misc si ma prefac destul de bine ca tot ce conteaza sunt amintirile si bucuriile. Nu durerea, nu amintirile dureroase, nu golul, nu privirea, nu mirosul sau corpul devenit din ce in ce mai hidos. Nici singele prelins pe hainele mele si in nici un caz starea de (aproape) coma. Nu, astea nu conteaza.
Doar fumez. Ce rost are sa mai beau? Mi-e rau oricum. Mi-e rau de mine si de toata nedreptatea, de banala rugaciune sau pactul cu Divinitatea. De Steaua care pierde, pentru ca asa m-am rugat, doar sa scape mogildeata. Ce afacere oi fi facut? A pierdut si Steaua, iar mogildeata nu mai e.
Peste toate astept telefonul....care, normal, imi dadea totdeauna peste cap programul..."du-te scoate-l pe tomi"...sigur, o sa ma duc...o sa bombanesc in continuare, dar o sa ma duc...doar ca zgarda e aici, linga luminare, linga bucatica de blanita, linga privirea AIA...unde te-ai dus, pui scump?

Thursday, September 21, 2006

why not?

De ce iubim cateii?

Era o vorba: cind ciinele a ris pentru prima data, Dumnezeu l-a facut om.
Omul meu se duce, incet-incet, strigator la cer de trist, fara sa rida, fara sa plinga. Pur si simplu se duce. Iar eu, ciinele care nu am ris niciodata, nu pot face nimic. Privesc si atit. Pling si atit. Injur si atit. Ma rog si atit.
Omulet, niciodata n-am iubit mai mult o fiinta decit pe tine. Si acum, doar scriu. Sa ma veghezi de unde mergi, sa rizi si sa-ti amintesti cum iti spuneam "Gunoiule", iar tu erai fericit! Pui scump....

Thursday, August 17, 2006

niciodata n-am stiut sa plec

Cind trebuie sa plec, intru in transa cu mii de minute inainte...ma uit timpa in jur, la zimbete, obiecte, praful asezat peste toate si, usor, nu mai raspund la telefon...vin lacrimi, uimitor, de altfel, la felul desertic pe care il dau eu acestei proprietati a ochilor, cind sint singura....uneori, si in troleibuz...greu de oprit lacrimile alea, care nu au o definitie clara, nu stiu de unde vin sau de ce...apoi, vin flash-urile de memorie, luminate sau nu, mirosuri, bucati rupte din secundele altor zile..sau nopti...toate ordonate ca la parada militara...adica, foarte calculate, cum ar veni...in cealalta parte a mea, oricare ar fi aia, adun si scad: citi bani mai de dat cui, cita cafea mai am pina in ziua plecarii, tigari neaparat, la ce ora pleaca trenul, cum sa rup tacerea impusa de cite un om, daca mai am ceva de dat sau primit...chiar mai am ceva de dat? sau de primit?...soaptele sint acolo, privirea sau zimbetul poznas, cite o ploaie adevarata, cui ii pasa de bani?...dar de prieteni? ei, da...buna intrebare...ma dor prietenii, cei putini pe care ii mai am...unii ma dor de adoratie, altii de intuneric, restul de stralucirea prin absenta...plecarea trebuie s-o pregatesti din timp, adica sa-ti bagi in cap clar ca pleci cu totul...nu iei trenul si sufletul ramine...in teorie...va fi prima data cind voi pleca cu totul, pentru ca mai am putin suflet de pierdut, iar ultima halta din viata mea l-a cam haituit si pe cel ramas...hai acasa, suna ca si cum nici nu s-ar fi inventat te iubesc...soare pe perete, padure, cocker dement si moale si cald, la fel ca in inima, un prieten care ma asteapta si restul....
DAR...ce sa spun la plecare? cum sa plec asa, ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat? o sa spun ineptii, chestii fara nici o importanta, politicoase si atit....ajunge, nu-i asa? cit despre ce ramine cu adevarat dureros, va deveni un flash intr-o zi, sper cit mai indepartata....

Thursday, August 10, 2006

greu de inteles

....nu stiu cum naiba se face ca din toate fericirile sau parerile ca am fost fericita, astazi senzatia e cea mai intensa din cate am trait vreodata....fara nici o legatura cu un vesnic barbat, un caine, un prieten, bani de cheltuit sau vesti incredibile....pur si simplu feelingul...m-a doborat complet...simteam, asa pe la 11.30, ca dau pe dinafara, zambeam aiurea, zambet furisat in priviri si oglindit in geamul de la job...a tinut vreo cateva minute inexplicabil de lungi, in afara timpului si spatiului, greu de pus de cuvinte...a trecut, m-a lasat stoarsa, asa ca pe vremea cand alergam dupa mieii bunicii...ce gust cald, frumos si moale...ce liniste poznasa in sufletul meu...la care tanjeam de ani de zile...ma credeti sau nu, se intampla minuni!