Wednesday, May 30, 2012

Ploaia, cand ploua

Toata lumea scrie despre ploaie cand ploua. Desigur. Indreptatit sau nu. Oricum, ar fi ca nuca in perete sa scrii despre Divinitate si minunile de pe lume, ploaia printre ele desigur, atunci cand afara sunt 30 de grade. Atunci doar spunem: ai ce buna ar fi o ploaie scurta de vara. Luam ploaia ca atare, ca si ceva care ni se cuvine, pentru ca fireste, suntem pradatorii supremi si ni se cuvine totul. Eh, surpriza, as zice eu. Ploaia chiar isi baga piciorul, cum se spune prin cartier. Nu a fost niciodata imblanzita si sper ca nu va fi niciodata.

E buna, e rea, e uda, e multa, e putina, e curata, e murdara, e spalatoare de pacate, e datatoare de visuri, de ganduri, de tristeti, de piese pe care ne temem sa le ascultam din cauza sertarelor pline din suflet, de lacrimi, de spaime, de bucurii, de umbrele, de libertate, de descatusare, de saruturi interminabile.... De copii care sar in toate ochiurile de apa, certati sau nu de parinti. De obicei, certati. Ce prostie! Ploaia e ceva-ul pe care il avem, dar nu-l avem, stiind ca l-am putea avea, daca am fi constienti ca nu putem avea nimic, niciodata. Prea ostentativi si siguri pe noi, cand ne speriem, suntem si mai viteji. Studii, cercetari, ploaia artificiala, visuri cu desertul plin de vegetatie, cu mii de hectare redate agliculturii, ca sa ce? Sau de ce? Sau pana cand? De fapt, totul sta intr-o picatura. Acolo e toata intelepciunea. Ploua, si vin miliarde de picaturi. Ne spala de tot. Sau nu. Ca, repede, luam umbrele. O iubim, o uram, dar nu putem fara ea. Nu pentru ca nu ar dori, unii.... Ci pentru ca pur si simplu ploaia nu a fost inventata pentru noi... Deloc. E doar minunea de care avem parte, e fix minunea care ne aminteste cat de mici suntem sau cat de obositi de frumusete.
Iubesc ploaia, in toate manifestarile ei, absolut in toate. Iar stiinta, cum ne explica ea circuitul apei in natura, are rolul ei. Ploaia insa, e divina. Si gata.
Pritax sau... nesimtiti, mai nou

Imediat dupa celebra Revolutie am devenit client fidel PRITAX. Mare inventie, chiar aveau bun simt, chiar erau ca afara. Pe multi dintre ei i-am cunoscut personal. Am devenit clientul casei, cum ar veni.

A trecut vremea, ca-n orice poveste.

Si, vine, 30 mai... la 0.40. In buricul targului, din toata coada de masini goale, pe criza asta, un singur Pritax. Eu, happy, ca proasta..... el, blond, figurant, distrus ca e sofer cand ar fi putut fi Mark Zuckerberg, ratat, desigur. Vorbea la telefon. Il intreb ca o fraiera, care nu mai are 20 de ani, nici mini si nici chef sa gadile un prost blond nepoliticos: e liber? Se stramba, cercopitecul pamantului, pe care l-am deranjat din agatarea vietii. Ma enervez, incerc sa deschid usa, le blocheaza pe toate si imi arata degetul. Stim cu totii care. Destept, blonzii totdeauna sunt speciali. Bun, sun la dispecerat, n-am facut din astea in 20 de ani, de cand circul cu Pritax. Il reclam. INDICATIV 330, evitati-l. Mai merg 100 de metri, cer alta masina.

Vine 332, minune, doar 2 cifre diferenta. Urc, nervoasa, nu-mi venea sa cred ce se intamplase, tot fabulez pe tema intamplarii de mai devreme. Ca firma are traditie, ca pana mea, ca s-a umplut de oameni de 2 lei in firma, ca tot asta... Soferul, desigur ca vorbea la telefonul mobil. Il rog sa termine, nu ma simt in siguranta asa, dupa ce alt „specialist” in domeniu m-a dus direct in Somes, facand acelasi lucru. Termina cu greu convorbirea, care era pe tema cum am protestat eu mai devreme cu colegul, desi aveau statie. Il rog tot drumul sa discute pe statie, nu pe mobil. Nici vorba. Se bosumfla. Ajungem la destinatie, ii spun ca m-a pus in pericol, ca sunt legi etc..... ma repede. DIN GRESEALA, trantesc usa, cand cobor. O deschide pe a lui si spune: DU-TE IN PIZDA MA-TII DE IDIOATA SI IA-TI CIUBUCUL DE 1 LEU. Da, sigur ca i-am spus de mama lui la fel.

Am ajuns in casa, am resunat, am reclamat din nou. Oi fi nebuna, nu?

Saturday, May 26, 2012

Fiti politicosi cu fiarele
am un fier de facut parul de 100 de ani, e de aluminiu; m-am decis: maine il folosesc, sigur va merge inca, ca asa-s lucrurile facute cum trebuie

ma duc la botez, cu parul facut cu fierul de aluminiu; abia astept:)
nu m-am indurat sa-l arunc niciodata, oricata curatenie am facut prin zona lui; e portocaliu si vechi; si totdeauna sta in dulap cuminte, spasit, stiind cumva ca nu mai are nicio sansa
eh, surpriza: i-a venit randul; inca nu stie...... praf va fi doar cand il voi atinge, fara sa poate concepe ca il si bag in priza
hai fierul:)

Monday, May 21, 2012

Miros de soare pe piele
Stiu ca nu e corect deloc sa-mi iau o zi libera luni, cand absolut toata lumea e satula de munca si de orice in romania. dar.... eu nu functionez dupa normele obisnuite, cu week-end liber etc, iar saptamana asta va fi multa munca, plus un botez la final; asa ca...................azi m-am oferit soarelui, cateva ore, intr-un loc ascuns, linistit, padure aproape, o bere, apa si senzatia ca timpul s-a oprit in loc; si, chiar s-a oprit la un moment dat; mirosul de soare arzand pielea a fost special, plus creierul golit de ganduri, daca puteti crede ca mai exista asa ceva..... fantastica zi, vreau sa ramana in memorie mirosul ala special, nu stiu cum sa fac...............:)




Saturday, May 19, 2012

Gust amar
N-o sa ma apuc sa fac apologia meciului U-CFR, care a dus titlul in Gruia. Desi sunt multe de spus si lasa un gust la fel de amar. Am sa ma refer insa la meseria de jurnalist in fotbal, in special, dupa ce se incheie meciul. Le iau pe rand, in seara asta:
- am coborat de la masa presei in minutul 75, pentru ca voiam sa prind gasca de la Steaua, logic, au ramas fara drumul spre titlu; in marele hol al Cluj Arena, CONSTRUIT DIN BANI PUBLICI, trona nesimtitul de domul Lica, seful de la paza, la U, care a fost atat de ofuscat ca am deschis usa ce ducea spre tunel, incat a inceput sa urle, sa ma scoata afara, sa-mi explice cat de important este el etc; toate astea, desigur, dupa incompententa din 8 mai a celor de la paza.....
- afara se pregateau deja camerele tv pt declaratiile de final
- s-a terminat meciul, au iesit stelistii rapid, toata floarea cea vestita, gigi, mm, argaseala, stoichita, raducan etc; tu, ca ziarist, pui intrebare; zero raspuns, ca la urmaritii international; incep sa fuga, camerele si toata lumea dupa ei; eu, ca fraiera picata din luna, il intreb pe stoichita din spate: nu va opriti totusi? suntem ca la cnn; nimic, el mergea si vorbea.... ceva mai penibil........... nu ca ar fi singurul, asa se practica in fotbal; iti plac camerele, reflectoarele, de ce dracu sa te opresti civilizat, sa vorbesti 2 minute? mai bine fug aia dupa tine 5 minute si apoi te plangi ca presa e de 2 lei... presa nu e de 2 lei, presa incearca sa-si faca meseria, toti au sefi, e nebunie mai ales la TV si toti trebuie sa dea o declaratie la job; cu fuga sau nu

- buuuuuun; pleaca satra de camere, ma duc cu stoichita, il iau de brat, ii cer frumos o declaratie, ca intre amici, eram aproape de parc, logic, nu? imi da declaratia, se urca in masina ticsita de alti mm si restul, o tuleste la hotel premier, end of story cu steaua; ah, da, l-am prins si pe gigi inainte, pe gazon, nu e deloc ca la tv, a fost ponderat, cu stilul lui de doamne ajuta
- fug inapoi, la marele banner, pt declaratii si ce sa vezi? andone terminase inauntru cu televiziunea ce avea drepturi, vine pana la usa spre fraierii de ziaristi, dupa care se intoarce si pleaca; organizatorii de la U, cu figurantii de la paza in prim-plan, ca doar tunurile le mai lipseau, trimit hoarda de ziaristi la o alta intrare; fug toti, ca e conferinta, in interior; la cealalta intrare li se interzice accesul si, iar, vitele vin la banner, fugarite de paza
- intr-un final, proaspatul antrenor al campioanei, care fie vorba intre noi, iar isi va lua un sut in fund, exact ca dupa primul titlu, apare gratios; tranteste 5 declaratii etc etc etc, pleaca
- de la U, nimeni; si nimeni, si nimeni; intr-un tarziu, dintre jucatorii care ieseau pe langa pereti spre autocar, cum si trebuia, se milogeste bornescu si da cateva declaratii
- in acel moment, am plecat; ma scarbisem de tot
- ce am vazut pana acum pe terenurile patriei, e una, ca fotbal, adica jenant; dar n-as fi crezut niciodata ca asta e sistemul profesionist in care e tratata presa in marea liga I; poate e tratata fix cum e fotbalul, nu stiu, am un gust amar jenant; ma bucur ca nu lucrez in fotbal si niciodata nu as da lumea sporturilor, celelalte, alea care NU fac audienta, dar alea in care exista IQ, bunavointa, respect reciproc
- cat despre cum iar a dat U titlul celor de la CFR pe teren propriu, intr-un episod viitor
in final, un sincer si scurt HUO, ca pe stadion, nu?

foto: roncea.ro

Wednesday, May 16, 2012

DESPRE MARGARETE
poate nu pleaca walter de la u cluj, dar daca pleaca:
- e jenant cum a fost tratat de oras si nu ma refer aici la luat scame de pe umeri
- e jenant cum rotarieni, lei, tigri, demiurgi ai burselor, finantatori din alte parti, partide politice si sefi ai lor etc, i-au dat un sut un fund; pur si simplu nevorbind cu el si fiind deranjati ca a venit unul din alta parte; ei, desigur, neimplicandu-se cu nimic

- e jenant cum fanii par impacati cu asta si deja vorbesc despre ce va fi dupa "era walter"
- e jenant cum lumea toata sta pasiva si priveste cum pleaca bunavointa unui om cu bani
- e jenant cum toti isi doreau performanta, dar cand au fost la un pas de ea, nu au mai stiut ce sa faca
- e jenant sa se tot vorbeasca de o IDEE, pentru ca u cluj fix asta este, dar in acelasi timp sa se doreasca si bani; multi

- e jenant sa concurezi tot timpul cu cealalta echipa a orasului, indiferent la ce capitol, si stadionul sa fie mai mult gol decat plin
- e jenant ca fotbalul in cluj a ajuns sa inspire frica de a merge pe stadion si aici nu e vorba de ultrasi; traim in secolul 21, in care englezii au deja a 3-a generatie de suporteri ai aceleiasi echipe de liga a IV-a, a V-a? despre ce vorbim
- e jenant ca mi-a venit sa scriu toate lucrurile astea, dar cred sincer ca nu au ce cauta doua echipe de liga I in cluj, indiferent ce investitii si stadioane s-au facut; sufletul si banii, hmmmmmmmmmm:(
- e jenant ca mi-e greu sa scriu urmatoare afirmatie: LUATI-VA LABELE DE PE FOTBAL! si pt ca nu prea avem fotbal, dar si pt ca nu si le vor lua niciodata

Thursday, May 10, 2012

Intrebare de baraj
am o intrebare de baraj, la care nu am raspuns de multa vreme: cat timp mai e considerat cineva jurnalist, daca nu mai lucreaza in domeniu? si, de exemplu, devine fierar-betonist; cat? toata viata? de cate ori mai scrie cateun text, pe undeva, de placere? pana nu mai are talent, desi asa ceva nu exista, la jurnalistii adevarati? cat timp? care e acceptiunea termenului "jurnalist", cand persoana respectiva nu mai publica, nu lucreaza nicaieri in domeniu, nu e remunerata ca atare, pentru articole etc?
sunt foarte entuziamata de seara asta din romania, m-am apucat sa postez pe twitter, facebook, spectacol complet la bucuresti, dincolo de intamplarile de marti seara din cluj, asa ca incerc un pic sa le iau pe rand, la cald
- falcao, exceptional
- organizarea finalei la bucuresti, nu departe; acum nu intru in amanunte cu craiova, pt care am tot respectul, dar povestile cu mitica la puscarie, nu au rost intr-o asemenea finala; jimmy jump inseamna cu totul altceva
- fanii, incredibili; unii cu bucuria, altii cu plansul; jucatorii la fel, asta e viata; totusi, parca lacrimile alea au durut mai mult decat bucuria; sunt fan barca de cand ma stiu, nu am pretentii ca as cunoaste in amanunt istoria celor doua finaliste, dar lacrimile alea au fost prea dureroase; pt finala asta, parca un gol macar al lui bilbao ar fi indulcit totul; pt romania macar

- impresionanta arena, tribunele; sigur ca datorita fanilor spanioli in primul rand; supriza placuta sa nu fie gramezi de stiri si probleme pe tema "fanii spanioli provocati, batai etc la bucuresti"
- nu a aparut niciun catel vagabond, pe teren, la stadion, prin filmarile oficiale
- nu mi-a placut, in schimb, familiaritatea cu care unii angajati pro au vorbit cu invitatii, nu suntem la bere si nici la Craciun
- stadionul a fost de poveste, de champions league, ma bucur enorm, un castig pt romania, care a iesit un pic din tampeniile usual, nu mai insir personajele zilnice, ca le stim cu totii
- per total, seara faina tuturor, nu intru in amanunte de tehnica si tactica ale meciului ca n-am chef; ce mai e de zis? 3-0 e un scor greu
- la nici 5 minute dupa incheierea finalei, atletico madrid avea clip de multumire pe site-ul oficial cu cei mai importanti jucatori
- poate cel mai important: pt cateva ore a fost lasata naibii politica penibila din tara asta de toata lumea; ce victorie mare:)
sursa foto: http://alisterwilson.blogspot.com/

Friday, May 04, 2012

Liberi .....?
Ieri, stim cu totii, a fost Ziua Libertatii Presei, pe care am resimtit-o mult mai trista ca in alti ani. In Romania, suna aproape ca un pleonasm, poate cu exceptia redactiilor mici, in care de multe ori lucreaza oameni profesionisti, dar greu vizibili.
Nu e deloc bine sa fii ziarist in zilele astea, mi se pare cel mai greu sa lucrezi intr-o redactie inregimentata, indiferent cum, de la politic la interese financiare. Sa ai subiecte bune, surse, curaj si sa n-ai unde publica, mi se pare cea mai umilitoare traire din prezentul presei romanesti. Mai e si cazul dosarelor de santaj contra publicitate, cam rare in ultima perioada, dar se pare ca inca existente. Mai e si cazul ziaristului tanar angajat pe 5-6 milioane de lei, cu contract de drepturi de autor, caruia i se da "libertatea" de a munci si in alte locuri, pe aceiasi bani, asa ca toti angajatorii cred ca s-au spalat pe maini. "Las ca tot aduna 20 de milioane cumva, nu e rau!". Ba e cam rau, i-as contrazice. Tineri fara experienta, care dau stiri la gramada, neverificate, copy-paste, fara deontologie, fara interes real pentru meseria asta superba, pentru ca trebuie sa fuga la celalalt sau celelalte joburi. Mai e si cazul ziaristului, care a fost toata viata sef, desi daca il pui sa scrie o ancheta, s-ar putea sa ai surprize. Banul merge, mare si mult, iar amaratii care fac teren pana le iese pe nas, asteapta vesnicele amanari ale chenzinei. Dar, mai e si ziaristul onest, chiar cred ca mai exista, dedicat, respectand meseria sa, murind de foame de multe ori, traind din imprumuturi si din bunavointa prietenilor, dar care nu renunta. Iubeste ce face si vrea sa schimbe lumea.

Am vorbit mai mult despre ziaristul simplu, pentru ca el formeaza roata mare, angrenajul, e rotita aceea fara de care nu se misca nimic. De Ziua Libertatii Presei mi-a parut cel mai rau chiar pentru aceste rotite. Multi dintre ei au parasit presa, oameni talentati, poate unii cu pretentii prea mari, poate altii satui de haituiala zilnica, fara un program de oameni normali, fara Sarbatori, week-end-uri, prieteni din afara jobului etc. Imi pare rau si pentru acestia, dar ma gandesc ca macar unii au gasit alte joburi, in care calitatile sa le fie de folos. Exista si destui care nu au reusit. Iar inapoi, greu te mai primeste cineva pe criza asta interminabila. Mai exista si cei dati afara, din diverse motive si tind sa cred ca cel principal nu este lipsa de talent sau lenea. Aceia vor ramane toata viata cu un gust amar, cand vor auzi de presa. Si e pacat! E o meserie superba, care cere multe sacrificii, e adevarat, dar daca poti s-o faci cum trebuie, "dupa ghidul BBC":), vei fi prins pe viata de farmecul ei.
Azi e prima zi dupa cea a Libertatii Presei. Vreau sa cred ca e prima zi in care nu ne pierdem speranta. Ziaristii asteapta vremuri mai bune, sa-si faca meseria, sa nu mai minta, sa nu mai plece capul, sa-si ia un salariu decent, pe merit si la timp, si sa fie din nou respectati ca breasla. In prezent, din pacate, respectul e un cuvant strain in Romania pentru scriitorii cu cerneala pe pagini mari de ziar. Si, desigur, nici pentru cei din online nu e mai mare. Capul sus, mai trecem cumva un hop!
foto: dad.ie
dupa o zi cretina, cu de toate, m-am asezat la tv pe la 12 noaptea, am zis sa ma delectez cu national geographic, nu m-am uitat demult; wrong decision, desi parea promitator, ca am tot vazut din astea cu "ultimii lei"; de data asta, documentar de 2 ore, leoaica batuta de gasca ei, cu 3 pui, trece inot cu ei o gramada de apa, unul halit de un crocododil; se aseaza pe insula parasita, vine turma de bivoli, puii mor de foame, cand vaneaza vin fostele colege de batai, intre timp, turma de bivoli ucide un pui si ii rupe coloana celuilalt; cand se intoarce mama, desigur ca el se tara prin iarba, cu jumatate de corp mort si national geographic filmeaza totul, prim-plan, plansete, gemete, taras dupa leoaica, mama se cara, desigur, nu avea ce sa mai faca; dar national geographic persista cu puiul; nici nu mai conteaza cum s-a terminat, ce batuta le-a tras la fostele si ce-a facut cu bivolii dupa; ma uit de ani de la zile national geographic, dar asta a fost penibil; sa va ia dracu cu documentarul vostru in care ati preamarit suferinta in prim-plan; ca africa e cruda, da, stim cu totii, dar nu transformati natura in ce fac oamenii cu lumea lor, adica isi bat joc de suferinta; PENIBIL

PS la final, ca sa fie multumiti si fraierii romantici si naivi ca mine, a devenit regina haitei si si-a gasit puiul "cica" ucis de bivoli; e un documentar ultrapremiat anul trecut, care strange fonduri chiar pentru protectia leilor

Thursday, May 03, 2012

as vrea sa inteleg cumva urmatorul lucru:
- de ce e trendy in zilele noastre sa nu se mai faca invitatii la nunta? de ce considera lumea ca e ok si ca e semn de respect sa dai un telefon, sa trimiti un mail, un sms, sa inviti verbal etc, pentru a fi prezent la un eveniment, teoretic cel mai important, din viata unei persoane? asa arata o invitatie la niste case, nimic complicat, doar un semn de respect