Tuesday, March 10, 2015

de-a sertarul gol
Asa se intampla cand obosesc talpile de mers la cimitir, si nu de pomenit, ci de ingropat. Este cate o vreme cand parca toti ai nostri pleaca, dar toti, in acelasi timp. Intelesi oare?
O data, de doua ori, de trei, de .... cate flori ar mai trebui sa fie? Cate lacrimi care nu mai vin?
Te uiti in jur tamp, e tras cu cheia totul, deja stii bine: haine alese cu o seara inainte, ora de plecare, locul de unde iei coroana, pasii pe care ii faci fix cand treci poarta cimitirului, privirile goale, predica, nu-ti mai pui intrebari existentiale, de ce ai mai face asta?
Incerci prostii din alea: asa e viata! Pai da, asa si e. Doar ca nu o prea luam in seama si poate nici nu iubim cand si cat ar trebui. Pai da, de unde sa stii cine se duce si cum sa organizezi iubirea? Eh, surpriza! Poate uneori, macar, poate zilnic, alteori, poate tot timpul.... cine poate sti? Cert este ca nu ne place durerea si nu ne plac nici regretele. Ne enerveaza chiar, atunci cand ne dau tarcoale si nu le putem "manageria".
Cum, cum sa rezolvam felul in care ducem dorul, dar nu facem mare lucru - ca job, ca stres, ca banci, ca povesti, ca vecini, ca bani, ca nu stiu ce au mai facut copiii sau nevasta sau soacra sau ... - si ne trezim ca a trecut timp mult de cand nu am vazut pe cineva drag?
Avem cu totii in suflet oameni dragi "de pe vremuri", care sunt bine pusi acolo, in scrinul secret, nu-i asa?
Intr-o zi mor. Si tot asa, si tot asa...
Ati deschis vreodata un sertar gol?
foto: getty images