Monday, February 25, 2013

Primul martisor

In perioada asta alegem babele, asa era pe vremuri. Eu aleg ziua de 7 martie. Om vedea.
In fine, nu asta e cel mai important.
Azi am primit primul martisor. De la Daniel. Un baiat dragut, care m-a asteptat in usa dansand, imbracat haios, zambitor, deschis, m-a imbratisat, ne-am pupat frumos si ne-am bucurat. Pe mama lui am cunoscut-o vineri, pe el astazi. Chiar daca nu e perioada de martisoare, asa m-a asteptat. Mi-a oferit un martisor superb, din suflet, cu drag si greu de cuantificat gestul lui in cuvinte. Nici nu vreau, va ramane in suflet pentru mult timp.
Daniel este un baiat plin e o bucurie aparte, care sufera de sindromul Down. Nu e nicio parada in povestea asta, cei care ma cunosc stiu bine.
E doar o revolta a mea fata de felul in care intelegem sa ii primim in lumea noastra pe baietii ca Daniel sau noi sa intram in lumea lor. Fara parada, fara fatada, fara laude la sarbatori ca am facut si am dres si am dus si am fost crestini.
Daniel este primul baiat de cand ma stiu care mi-a oferit un martisor cu o bucurie nemaivazuta si pentru asta ii multumesc. Mamei lui la fel, nu doar ca m-a primit in casa, ci si in viata lor, iar Adrianei si Oanei, pentru ca exista in viata mea, si prin ele, am putut primi un martisor atat de special.
Sa nu confundam lucrurile: martisoarele sunt speciale din partea oricui ar veni. Doar ca nu prea mai are lumea timp si chef sa le ofere. Daniel mi-a reamintit astazi cat de frumos se poate comporta un baiat cu o fata.
PS Ne-am pupat si la final. A fost si mai fain:)
In fiecare an, de cand eram fetita, port unul si acelasi martisor: cosarul:)