Thursday, July 12, 2012

Iubire

La 3 ani, prima amintire cu lupi: seara de toamna tarzie, intunecare devreme, la bunici, in Lechinta; eh, acolo era mai complicat un pic, adica: prima curte era aia saseasca, dichisita, pietruita, gradinuta, casa, cohe, pomniterul batran si bogat, hinta, cotetul gainilor, via adevarata, fantana, tarnatu, beciu adevarat, flori; bun....
curtea a doua: lemnaria, sopru, magazia, cusca cainelui, grajdul, cotetul porcilor, wc-ul, groapa de gunoi, pietruit totul, dar nu ca in prima curte....
imi trebuie la wc, tarziu, intuneric, frig, eram mare deja in opinia bunicilor, care ma testau, mi-au zis, du-te.... m-am dus... un bec chior la coltul casei, inspre fantana, se facea ca ploua; ma pornesc, cu curaj, adica ce? aveam 3 ani.... bunicii la geam, nu stiam atunci.... dupa 5 pasi, lumina becului zero; eh, venea o alta lumina dinspre wc; doua, de fapt: ochii; ea sau el, lupul, era acolo, in curtea a doua; gard de sarma intre noi, liniste in zona porcului, vacilor, cainelui.... dar stiti cum? liniste din aia de friga organica; orice caine latra, nu exista la din astea; eh, cainele nu a latrat, atat de inspaimantat era; parca se oprise timpul in loc, poate si de-asta am atat de infipt totul in minte si suflet; ochii se uitau la mine, eu, copil cretin si naiv, ma uitam la ei; ce secunda parea sa fie... fascinant, ce lumina speciala, ce frumusete diabolica, ce hipnoza, rosii spre albastru electric, nu neon, nu stridenti, patrunzatori pana in ultimul tendon speriat, dar si curios.... incredibil; ochii aia m-au marcat pe viata; la un moment dat, cainele a scancit, sigur ca a iesit bunicul si m-a recuperat rapid; nu a indraznit nici el sa treaca in curtea a doua, desi era o fruca la indemana totdeauna si in prima curte; ma gandesc acum, dupa atatia ani, ca atunci eram cu mana pe manerul portitei sa trec spre ochi, aveam 3 ani; eram inlemnita de frumusetea ochilor; ok, no problem; dar, ea sau el, putea la fel de bine sa treaca spre mine, fara maner; gardul era o joaca; amintirea mea este cam asa: eu pierzandu-ma in ochii aia minute in sir si ei neplecand de acolo.... fara sa clipeasca....


La 6 ani, m-au repatriat ai mei la Cluj, la scoala; Manastur, langa padure, mai era un bloc cu 4 etaje pana la liziera; iarna adevarata, zapada nu mai zic, frig fain, din ala ca ti-e drag sa te ia dracu, asa de bine mirosea aerul; ma tot uitam la blocul ala cu 4 etaje, pentru ca acolo se retragea Lulu, eroul Clujului, la sora lui; cand se incheiau drumurile lui prin oras, acolo venea si tot timpul il asteptam, ca pe o acadea pretioasa; pe straduta aia, cand zicea orice, era adevarat, nu ca pentru coconi si burhezi pentru "de 3 lei parizer"; no, in seara aia, asteptandu-l pe Lulu, ma uitam pe geam de la etajul 9; ochii..... aia de la 3 ani... erau pe strada... o liniste primordiala, aer clar, sa-l tai cu cutitul ce rece era, stele, albastru de intuneric din ala, stiti de care? ca vezi prin el, te lasa el sa vezi... un fel de bleumarin stralucitor, cu zapada, dar fara luna plina.... ochii erau acolo, fix ca la 3 ani; el sau ea, in sezi, ochii la o inaltime clara, tot rosu spre albastru electric, fara sa clipeasca... am fost fericita atunci, am regasit ceva familiar... atunci, inca era Clujul in care lupii veneau pe strada, nu la gunoaie, ci doar pentru ca erau curiosi; la vremea aia, romanii nu aveau atatea gunoaie ca sa vina lupii pentru asta; veneau pentru ca existau atat de aproape de noi; sunt fericita ca am prins momentele alea unice

La 30 de ani, cam asa ceva, am avut un drum spre Salicea; dupa ce am trecut de vila tusa, in faget, pe mini-serpentinele alea, noapte, niste umbre pe drum; cinci perechi de ochi; nicidecum rosu spre albastru electric, doar niste umbre cu ochi, semanand cu cei de lup; sigur ca erau lupi, incredibil, o mini-haita; dupa atatia ani, la kilometri distanta de copilaria si amintirile mele... bun, recunosc, doar umbre, scheletici, treceau si ei dintr-o padure in alta, farurile masinii i-au hipnotizat; 3 secunde au ramas pironiti, nu aveau nimic din lupii pe care ii stiam, dar erau lupi; ai nostri

Si cam atat; 3 amintiri; unde-or fi acum lupii pe care ii iubesc, nu stiu, mi-e frica si sa ma gandesc; ii iubesc si atat; spre deosebire de noi, sunt perechi pe viata, adica nu se mint, o fac si gata; puii, superbi; da, ok, nu-i poti creste, put ca dracu si se transforma in catei, daca te apuci de crescut; lup inseamna libertate, blana zbarlita sau supusa intre ei, colti ranjiti si periculosi sau invizibili, cand sunt supusi; n-au ce face, nu de alta, asta e ierarhia lor; nu mint, nu merge cu povesti la ei; sunt maiestuosi, demni, grijulii, cu o postura rar intalnita in lumea animalelor, au urletele lor specifice pentru orice intamplare sau sentiment, salveaza si ucid
Sunt doar lupi. Ai mei. Pe viata.